În curând se vor împlini șase ani de la alegerile prezidențiale din 2020, când Maia Sandu a fost aleasă președinte. Ea a câștigat acele alegeri profitând de contextul pandemiei COVID-19, a câștigat beneficiind de susținerea sponsorilor occidentali și a rețelei de ong-uri sorosiste, mulți dintre care o slujesc până în prezent. Maia Sandu a câștigat alegerile fiindcă a știut bine să spună minciuni, să promită vremuri bune, combaterea sărăciei și a corupției, îmbogățirea populației și prețuri mai avantajoase pentru cetățeni. A câștigat atunci alegerile criticând prețurile înalte la combustibil, la gaz, la transport. Și a promis că va aduce moldovenii acasă. Știm că ea a mințit. Nimic bun nu s-a întâmplat. Iar vremuri atât de grele ca cele din prezent, sub guvrnarea PAS, moldovenii n-au mai cunoscut decât doar la sfârșitul anilor 1990, când mentorul politic al Maiei Sandu, premierul de atunci Ion Sturza dădea caloși în loc de pensii. Vreau să vă amintesc despre avertizările noastre, ale socialiștilor, care v-am explicat că Maia Sandu va nenoroci Republica Moldova și poporul, dar mulți nu au crezut, nici nu au vrut să asculte, fiindcă erau prea seduși de minciunile ei. Și erau orbiți de ura pe care membrii PAS au cultivat-o, învrăjbind societatea. Vedeți un material electoral din anul 2020, din 10 puncte, care a prognozat ce va face Maia Sandu și partidul ei cu Republica Moldova. Aproape pe fiecare punct în parte, s-a întâmplat exact așa sau urmează să se întâmple. 1. Închiderea de școli și spitale în raioane. S-a făcut sub conducerea Maiei Sandu. 2. Lichidarea raioanelor. Se face acum sub conducerea Maiei Sandu. 3. Vânzarea pământurilor la străini. Este condiția impusă de Uniunea Europeană, confirmată de fostul ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, care a declarat că în Uniunea Europeană circulația capitalului este liberă, de aceea cetățenii unei țări-membre pot achiziționa „orice” într-o altă țară-membră. 4. Promovarea unei politici rusofobe. S-a făcut și se face în modul cel mai agresiv sub conducerea Maiei Sandu, cu consecințe extrem de dureroase pentru economia Republicii Moldova. 5. Blocarea economiei și stoparea plăților pentru pensii și salarii. Asta s-a întâmplat la unele întreprinderi, iar capacitatea de plată a guvernului este asigurată în prezent doar de împrumuturile de milioane din exterior, pe care următoarele generații vor trebui să le întoarcă. Economia țării este într-un deficit drastic. CONTINUAREA MAI JOS.